Ce este palindromul? Exemple de palindromuri

Ce este palindromul? Exemple de palindromuri

Comunicarea verbală este una dintre abilitățile care separă omul de celelalte animale. Cuvintele folosite, de-a lungul timpului, s-au tot schimbat, apărând și altele noi astfel încât limbajul din prezent este unul variat. Unele cuvinte sunt mai speciale ca altele, fiindcă au o valoare universală, putând fi găsite și în alte limbi.

Palindromul este un astfel de cuvânt, care nu este specific doar limbii române, ci poate fi găsit și în alte limbi. Acesta desemnează un cuvânt sau o categorie aparte de cuvinte, multe dintre ele haioase.

Cum este definit un palindrom?

Palindromul poate fi văzut și ca un joc de cuvinte, amuzant. Distracția vine din a găsi cuvinte sau fraze care să fie simetrice, adică indiferent de unde sunt citite, de la început sau de la sfârșit, să aibă aceeași construcție și să desemneze același lucru

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, palindromul este un „grup de cuvinte sau cuvânt care poate fi citit de la stânga la dreapta și de la dreapta la stânga fără să-și piardă sensul; joc distractiv constând în găsirea unui cuvânt care citit și normal și invers, să aibă fie același înțeles, fie, în al doilea caz, să dea un alt cuvânt”.

Scriitorul englez Ben Jonson (1572-1637) a fost cel care a introdus pentru prima dată termenul „palindrom”. Conform istoricilor, acesta provine de la cuvintele grecești „palin” (πάλιν; „înapoi”) și „dromos” (δρóμος; „drum, direcție”), se arată pe Wikipedia.org.

Iată câteva exemple de palindromuri: apa, așa, ana, cec, lupul, rotitor, cuc, radar, sos, etate, elevele, unu, minim, aerisirea, madam, tasat, coc, bob, pup, rar, capac, iar lista poate continua.

Iată câteva exemple de fraze considerate palindromuri:

  • Era o tipă răpitoare!
  • Ele ne seduc cu desenele.
  • El o să facă fasole.
  • Alina m-a luat să stau la Manila.
  • Maria bea, că e bairam.

Trebuie precizat că există și palindromuri numerice, cum ar fi 474, 2332, 6868686, iar exemplele pot continua. Un palindrom numeric, recent, a fost chiar în acest an pe data de 22 februarie, când calendarul arăta 22.02.2022.

În ceea ce privește palindromurile din alte limbi, iată câteva exemple edificatoare:

  • Madam, I’m Adam – Doamnă, sunt Adam (în limba engleză).
  • Etna: lave dévalante – Etna: lavă ce se împrăştie (în limba franceză).
  • Ein Esel lese nie – Un măgar nu a citit niciodată (în limba germană).
  • Ai lati d’Italia – Pe coastele Italiei (în limba italiană).
  • La sed de sal – Setea de sare (în limba spaniolă).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *