„Fustangiul” Mircea cel Bătrân și păcatele sale. A avut mai multe amante ca Ștefan cel Mare

„Fustangiul” Mircea cel Bătrân și păcatele sale. A avut mai multe amante ca Ștefan cel Mare

Unul dintre cei mai reprezentativi domnitori din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mircea cel Bătrân, renumitul voievod al Ţării Româneşti. Pe lângă lucrurile mărețe înfăptuite, Mircea Cel Bătrân a avut o viață initmă extrem de tumultoasă. Conform cronicarilor, acesta era un mare fustangiu și a avut zeci de bastrazi care s-au luptat ulterior pentru tron.

Mircea cel Bătrân a domnit în Țara Românească între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418. Acesta a fost unul dintre cei mai apreciați conducători, faptele de vitejie și lupta cu Imperiul Otoman i-au asigurat un loc pentru eternitate în istoria țării noastre.

„Eu, cel întru Hristos Dumnezeu binecredincios şi binecinstitor şi de Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi a părţilor de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti şi Amlaşului şi Făgăraşului herţeg şi domnitor al Banatului Severinului şi pe amândouă părţile pe toata Podunavia, încă şi până la marea cea mare şi stăpânitor al cetăţii Dârstorului” (titulatura lui Mircea cel Bătrân)

Potrivit datelor istorice, Mircea ar fi avut două soții: pe doamna Mara (mama unicului fiu legitim al lui Mircea, asociat la domnie, Mihail I) și pe doamna Anca. În ceea ce privește urmașii săi, domnitorul a avut mai mulți copii, ducând o viață mai libertină, normală pentru acea perioadă.

Mircea cel Bătrân, peste Ștefan cel Mare la amante

Despre Ștefan cel Mare s-a spus că a avut sute de femei. Totuși, cronicile bizantine arată însă că Mircea îl întrecea cu mult pe voievodul moldovean. Mai precis, Chalkokondyl, spune că acesta „a umplut ţara cu bastrazi la vremea respectiv㔄Având adesea legături în afara de căsătorie, a lăsat nu puţini fii nelegitimi în Dacia, cari după moartea lui s-au apucat să se lupte între ei pentru domnie”, scria cronicarul bizantin citat de historia.ro.

Un alt cronicar din zona bizantină, Dukas, confirmă acest lucru spunând despre Mircea că „ducând o viaţă desfrânată, a avut mulţi copii naturali”. De altfel mulţi pretendenţi la tronul Ţării Româneşti, s-au legitimat ca fiii naturali ai marelui Mircea. Despre trei dintre aceştia se ştie chiar că au şi ocupat efectiv tronul Țării Românești. Este vorba despre Radu al II-lea Praznaglava, Alexandru Aldea şi Vlad Dracul. Mihail cel care i-a succedat primul la tron este cu siguranţă fiul său legitim din căsătoria cu doamna Mara.

Originea lui Radu al II-lea Praznaglava este asociată cu marele voievod Mircea cel Bătrân, fiind fiul său nelegitim. Acesta a urcat pe tron în urma fratelui său, Mihail I, cu sprijinul otomanilor. Confruntarea dintre cei doi frați a fost determinantă pentru ascensiunea lui Radu, iar Mihail a fost ucis într-o luptă directă cu trupele otomane care-l susțineau pe Radu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *