Ionel Bratianu și Regina Maria, relația interzisă. Ce a atras-o la „cel mai frumos tânăr din București”?

Ionel Bratianu și Regina Maria, relația interzisă. Ce a atras-o la „cel mai frumos tânăr din București”?

Lui Ionel Brătianu, unul dintre cei mai importanți oameni politici de la începutul anilor 1900, i-au plăcut femeile. Mai ales cele influente. Așa cum a fost și cazul Reginei Maria, o reprezentantă a sexului frumos cu un apetit sexual măreț și care avea cea mai importantă funcție în stat la care putea spera o femeie.

Ionel Brătianu, cel mai frumos tânăr din București

Soția Regelui Ferdinand a avut mai multe relații extraconjugale, unele chiar cu acordul soțului. Printre bărbații care i-au furat mințile s-a numărat și Ionel Brătianu. Despre relația cu Brătianu s-a spus că a fost prima extraconjugală. Între cei doi era o diferență de vârstă de 11 ani, iar Regina Maria a fost atrasă de diplomația și inteligența lui Ionel Brătianu. Dar și de frumusețea acestuia, întrucât în urma invitației pe care Regele Carol I i-a făcut-o la Balul Palatului a fost declarat „cel mai frumos şi distins tânăr din Bucureşti, un lord englez”.

“Sosită de puţin timp în ţară, Maria, prinţesa moştenitoare, nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, avându-i ca unchi pe Ţarul Rusiei şi pe Împăratul Germaniei, Maria intrase într-un război psihologic devastator cu Carol I. Bătrânul rege ar fi vrut s-o ţină mai mult închisă la Peleş, însă, independentă şi mândră, Maria îi smulge lui Carol permisiunea de a socializa cu protipendada locului. Aşa îl cunoaşte pe Ionel Brătianu, o adevărată revelaţie”, spune pentru adevarul.ro Cristian Cocea, directorul Direcţiei pentru Cultură Argeş.

Dovada relației interzise o stau mărturiile din jurnalul Reginei Maria.

„Nu mă privea ca pe o ființă fără însemnătate”

„Aşa a intrat în viaţa mea Ion Brătianu, singurul om sub patruzeci de ani, pe care … aveam voie să-l întâlnesc. Deşi împovărat de gloria tatălui, era el însuşi o personalitate… era un tovarăş cât se poate de plăcut… avea slăbiciune pentru femei… Brătianu, simţind că în mine era viitorul, nu făcu niciodată greşeala de a mă privi ca o fiinţă fără însemnătate … mă făcu să înţeleg că, pentru el, eu existam şi nu numai într-un sens al cuvântului”.

Aceasta mai scria: „Dacă aș spune că pe atunci îmi plăcea, aș spune mai mult decât adevărul, dar era un om ce nu putea fi trecut cu vederea.(…) Soțului meu îi plăcea Brătianu, însă nu fără o ușoară nuanță de teamă; nu știa încă bine cu ce fel de om avea de-a face. Era în Brătianu ceva ce deștepta o senzație de neliniște; mâna cu care te atingea era parcă îmbrăcată într-o mănușă de catifea, sub care nu prea ghiceai ce se ascundea”.

Idila dintre cei doi s-a putut consuma în voie, întrucât cei doi au întreprins o serie de vizite în scopuri profesionale. Printre locațiile vizitate se numără mănăstirile din nordul Moldovei și dealurile Muscelului.

“În felul acesta, tânăra prinţesă învaţă să-şi iubească ţara de adopţie şi să-i iubească pe oamenii de aici. Această relaţie, platonică sau nu, o va apropia pentru totdeauna pe Maria de partidul liberal şi îi va netezi lui Brătianu trecerea în faţă Coroanei. Poate şi politica lui Brătianu, de a juca soarta ţării pe cartea Antantei, în Marele Război, se naşte de aici”, mai spune Cristian Cocea, directorul Direcţiei pentru Cultură Argeş.

Se pare că alianța sufletească și politică între Ionel I.C. Brătianu și regina Maria a impus Regelui Ferdinand intrarea în război alături de Antantă, prin încălcarea tratatelor semnate cu Tripla Alianță.

Ionel Brătianu a murit în 1927, la vârsta de 63 de ani. Regina Maria s-a stins în 1938, avea 62 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *